|
Anul I, Nr. 8
2 august 1999
|
Cititi Cuie-n talpa, rubrica de cartonase galbene.
Ilie Dumitrescu
|
Ilie Dumitrescu s-a retras de câtva timp din fotbal. Multi au spus ca, la 33 de ani, Ilie mai putea sa joace mult si bine, mai ales ca Steaua – care a vândut masiv tinerii jucatori – avea nevoie de el. Numai ca Ilie e din alta stofa. Si-a dat seama ca nu va mai putea repeta în veci clipele de gratie din SUA, când a dat cele doua goluri istorice cu care Romania a învins Argentina la World Cup 1994. Dovada cea mai buna a fost în Franta, la Coupe du Monde, când din Ilie a ramas doar umbra celui din alte vremuri.
|
Cu putina vreme înainte de plecarea la primul lui contract în strainatate, la Tottenham, în vara lui 1994, Ilie mi-a marturisit ca visul lui este ca devina impresar sportiv. Sa-si faca studiile în liniste si sa stea lânga fotbal. "Când eram la Steaua, mai pe vremuri, ne-au propus tuturor sa intram la Academia Militara. Zau, ma vedea pe mine cineva inginer"?
Ilie Dumitrescu a reusit rara performanta de a fi adoratul ziaristilor. Si e greu de multumit breasla asta! Cel mai mult l-au iubit gazetarii din audio-vizual. Interviurile lui Ilie nu trebuie niciodata "lucrate" la montaj, nu trebuie scoase cu truda bâlbele si "aaa"-urile prelungite.
În ciuda originii sale modeste, pe care nu s-a ferit niciodata s-o declare, Ilie a reusit sa devina în toate un gentleman. Îmbracat cu gust, cu o vorbire coerenta si aleasa, cu o atitudine degajata si fair-play, starul Stelei de odinioara nu mai este de multa vreme "baiat de cartier". Gustul sau pentru hainele Armani, care-i vin turnate, nu lasa impresia – ca în cazul altora – ca ar fi doar un mijloc de a-si etala bunastarea.
Desigur, ca orice om, Ilie Dumitrescu are si el pacatele sale. Vor ramâne de pomina bârfele din presa britanica despre aventurile sale galante din Insula. Dar si asta, chiar daca îi strepezeste nitel pe moralisti, face parte din farmecul sau.
Dupa retragerea din aceasta primavara, Ilie Dumitrescu si-a deschis propria agentie de impresariat sportiv, iar vara i-a adus si primele contracte. Ilie a renuntat la fotbal pentru a reintra în fotbal. Cu eleganta, în pasi de tango argentinian...
Cuie-n talpa
- Fauna
-
Chiar daca primele semne de viata ale noului campionat au rasarit, iar echipele bucurestene si-au facut niste prezentari spectaculoase ale echipelor, capul de afis al ultimei perioade a ramas scandalul pe drepturile de transmisie TV a partidelor din campionat.
Tonul l-a dat o balacareala în direct, pe un post central, dintre un faimos impresar, Giovanni Becali, si presedintele Ligii Cluburilor, Dumitru Dragomir. Dupa primele 30 de secunde, chiar daca nu-i cunosteai pe protagonisti, îti dadeai seama ca nu scoala a fost pasiunea copilariei lor. Limbaj de cartier, cu amenintari în direct si inedite dari în fapt a unor afaceri nu tocmai curate facute anterior de cei doi.
Pe Giovanni îl cheama de fapt Ioan, iar lui Mitica Dragomir i se spune "Don Corleone". Un iz de mica Mafie locala, care i-ar fi facut sa se tavaleasca de râs pe "Don"-ii adevarati din Peninsula.
Dar nu onorabilitatea conteaza în fotbalul nostru, ci banul. Te întrebi ce pot cauta la cârma fotbalului acesti oameni care au cochetat din greu cu Codul Penal, dar te întrebi degeaba. O privire mai atenta asupra presedintilor de club te lamureste: miliardari de carton, carora bancile abia asteapta sa le înhate averile, fosti patroni de cazino, afaceristi mai mari sau mai marunti carora o vizita serioasa a fiscului le-ar da mari batai de cap etc. Doamne, ce fauna!
P.S. Rezultatele jalnice din ultimii ani ale fotbalului nostru la nivel de club nu sunt din cauza ca n-ar mai fi românasi talentati...
Tania Marcovici
|
