Do(a)r de Romania Meandrele concretului - Reportaje din Romania

Anul I, Nr. 8
2 august 1999

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete



APROPO - La ordinea zilei în Romania
POSTALIONUL CU NOUTATI - Ce e nou pe situl nostru
MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete
COCLAURI - Albumul cu peisaje
POEZIA SALVEAZA ROMÂNIA - O antologie sui-generis de poezie româneasca
STELE VERZI - Eclipsa 99 si alte chestiuni celeste
SENIORII IMAGINATIEI - SF & F românesc
PREA MARI PENTRU O TARA ATÂT DE MICA - Sportivii români, ambasadori fara portofoliu
CA LA MAMA ACASA - Gastronomie româneasca
BUN ÎI VINUL GHIURGHIULIU - Cântece românesti de petrecere si de inima albastra
Cititi CARTEA DE OASPETI
PAGINA VOASTRA - Publicati în DO(a)R DE ROMÂNIA
COLECTIA revistei DO(a)R DE ROMÂNIA

Pescari, barci, peste
si spaghete milaneze 

Cind pescarii spun ca merg "la mare", inteleg cu totul altceva decit turistii. A merge la mare inseamna a iesi in larg. Undeva, la granita dintre Romania si Bulgaria, in dreptul unei epave grecesti, pescarii din Mangalia isi cistiga piinea cea de toate zilele facind un lucru care, pentru altii, e doar un sport.

"Spaghete milaneze!..."

Barca pescareasca, cea mai mare si mai frumoasa din Mangalia, spinteca valurile negre in tacanitul sacadat al motorului cu un singur cilindru. Este aproape patru dimineata si ne apropiem de iesirea din port. Aerul rece, taios, ne face sa ne stringem in hainele groase si sa ne tragem mai bine sepcile si palariile pe cap.

Omul care trage sforile este proprietarul barcii, nea Vasia. Trage sforile la propriu, pentru ca la barcile pescaresti asa se cirmeste: cu doua sfori. Nea Vasia sta in picioare, in spatele barcii si tine sforile. La iesirea din port, ne stropeste pe noi, bibanii si spune:

"Sa avem noroc, sa ne ajute Dumnezeu".

Botezul marinaresc.

Nea Vasia a fost comandant pe un scuter prezidential – o nava de 18 metri, ancorata chiar linga pescaria de unde acum, la pensie, mai scoate un ban. "Scuterul i-a fost donat lui Gheorgiu-Dej de regina Angliei", se mindreste marinarul. "E facut in Scotia, a venit in tara pe o mare de gradul 8", adauga el. O mare de gradul 8 inseamna valuri inalte cit blocul.

Din fericire, acum marea e linistita. "E de gradul zero", spune nea Vasia.

"Sa vezi cind te prinde furtuna pe mare", intervine Gica, mai tinarul coleg al fostului comandant de scuter. "Ori stai la ancora si astepti sa treaca, ori iti iei inima-n dinti si pleci spre mal, cu furtuna in spate".

Merita riscul. Multi dintre proprietarii de barci pescaresti din Mangalia traiesc doar de pe urma pestelui pe care il prind. "Poti sa cistigi pina la 400 de mii de lei pe zi", spune Gica si pomeneste, cu admiratie amestecata cu o urma de invidie, de un coleg care si-a luat, de curind, Dacie noua din banii capatati pe peste. "Patruzeci de miloane!"

Altii pescuiesc pentru a-si rotunji veniturile. Gica este angajat al armatei, unde e un fel de om bun la toate. Are 26 de ani, e inalt, vinjos ca un bivol tinar si are privirea albastra si linistita, in care se citeste maturitatea pe care ti-o da numai marea. "Pe vremuri cistigam bine de tot", spune el. "Am fost salvamar, mai plasam puicute, mai schimbam valuta, mai cumparam, pe nimica toata, bijuterii de la turistii ramasi fara bani". Acum, insa, are nevasta si copil mic si nu-si mai permite o asemenea viata. "Sa ajung la pirnaie pentru nimic?"

Nea Vasia e pensionar de doar citeva luni. La 55 de ani, e inca in putere. Adauga ce cistiga cu pescuitul la cele citeva sute de mii de lei pensie. "Inca nu m-am obisnuit cu viata de pensionar", zice el. I se mai intimpla sa se trezeasca dimineata, sa-si puna uniforma si sa o porneasca spre capitanie.

Acum, Vasia viseaza sa-si faca un iaht, impreuna cu un prieten. Pina atunci, se poate mindri cu barca cea mai lata si mai lunga din "pescarie". Altele sint atit de inguste, incit n-ai voie nici sa te apleci in stinga sau in dreapta. "Orice s-ar intimpla, o barca nu te lasa sa mori de foame", spune Vasia.

Dupa ce au fost "la mare", cum spun ei, pescarii isi vind pestele chiar la pescarie, persoanelor particulare, reprezentantilor restaurantelor sau ai fabricilor de conserve. Kilul de guvid se vinde cu 8-12 mii de lei.

Asta se prinde pe mare, guvid. "Cel mai dulce si mai gustos peste", spun pescarii si n-ai cum sa-i contrazici.

"Spaghete milaneze!", face, ghidus, Gica, vinturind citeva zeci de rime intr-un castron de plastic. Ca sa prinzi peste, iti trebuie musai rime. Pescarii adevarati pescuiesc, de fapt, de doua ori. Intii prinzi rima, dupa aceea pestele.

Locul de unde isi iau Vasia si colegii lui rimele este o mlastina la iesirea din Mangalia, la citeva sute de metri de soseaua spre Constanta. Trebuie sa te afunzi pina dincolo de genunchi in milul plin de coropisnite si alte vietuitoare, si sa scormonesti adinc cu miinile, in cautarea momelii. Un pont: acolo unde e o rima, sigur mai gasesti trei-patru prin preajma. Dupa ce am adunat citeva sute de rime, ne-am spalat intr-un piriu sulfuros din apropiere. Namol si sulf... Excelent tratament.

Dupa vreo ora si ceva de navigat pe marea linistita, ca-n palma, nea Vasia opreste motorul, iar Gica arunca ancora. Sintem in apele teritoriale ale Bulgariei. Am trecut de 2 Mai si de Vama Veche, apoi si de movilita cu doua borne albe, care marcheaza granita cu Bulgaria. La citiva kilometri mai incolo, aproape de mal, intre Vama Veche si granita, se vede epava vasului grecesc esuat aici prin 1985. Epava serveste ca reper pentru pescari. Asa stiu ei unde e peste, ne spun Vasia si Gica. Din experienta. Si trebuie sa respecti reperele, de pe mal si de pe mare.

Nea Vasia da drumul la radio. Pestele trage mai bine daca ii pui muzica. Ascultam Romania Actualitati. "Ta, ta-ta-ta, ta, ta-ta-ta-ta, ta-taaa...". "Muzica populara", zice nea Vasia, cu intonatia unui crainic de radio. "Muzica populara", se aude, imediat, vocea crainicului. Vasia stie pe de rost toate genericele.

Nu pescuim cu undita, ci cu volta. Un fel de miner, din pluta, pe care este infasurata lita. In capatul firului gros de nailon, o bucata de plumb si doua sau trei cirlige. Primim si noi cite o volta, in timp ce pescarii folosesc cite doua: una in dreapta, una in stinga.

Paralel cu noi, la distanta de citeva zeci de metri una de alta, barcile pescaresti stau alineate ca o flotila asteptind semnalul de atac.

Pestele musca. Vasia si Gica nu mai prididesc cu ridicatul guvidului. Din cind in cind, mai prind si cite un hanus, un peste ceva mai mare. Daca li se pare ca nu mai au spor, muta barca cu citiva metri mai spre mal.

Dupa doua-trei ore, fiecare dintre ei a prins cite 10-15 kile de peste. Noi, amatorii, am prins vreo patru. La intoarcere, ocolim cu grija sticlele de plastic lasate pe apa, pentru a marca locul unde s-au pus "plase". Nea Vasia nu pescuieste "la plasa". Autoritatile au interzis aceasta metoda, pentru ca saraceste fauna. Dar multi nu tin cont de asta.

Pe drumul spre pescarie, scoatem, fiecare, ce am adus de mincare si ne ospatam "la comun". "Nu se poate sa nu mincati, asta e obiceiul, la intoarcere se maninca", ne spune Vasia.

In port, mai pescuim ceva: o minge de plastic. Gica o va duce acasa, la copil. "Mai gasim, pe mare, diverse lucruri luate de valuri de pe plajele cu turisti", zice nea Vasia. O data, a gasit o saltea. "Scria ceva in turceste pe ea, o fi traversat marea de la turci".

Pe la noua si jumatate sintem inapoi, la pescarie, iar nea Vasia si cu Gica se grabesc sa-si vinda pestele. Dupa-amiaza, la patru, vom pleca din nou "la mare". Pentru acesti oameni, traitori intr-o lume tot mai nesigura, marea e singura certitudine. O barca nu te lasa sa mori de foame...

Alexandru-Bradut Ulmanu

sus

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

Anul I, Nr. 8
2 august 1999

Gazduire Web - Hosting