|
Anul I, Nr. 7
12 iulie 1999
|
Eu cred
Blandiana
Eu cred ca suntem un popor vegetal.
De unde linistea
În care asteptam desfrunzirea?
De unde curajul
De a ne lasa pe toboganul somnului
Pâna aproape de moarte
Cu siguranta
Ca vom mai fi în stare sa ne nastem
Din nou?
Eu cred ca suntem un popor vegetal –
Cine-a vazut vreodata
Un copac revoltându-se?
Dreptul la timp
Nichita
Tu ai un fel de paradis al tau
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se misca dintr-un brat
si câteva frunze iti cad înainte.
Cu ovalul fetei se sta înclinat
spre o lumina venind dintr-o parte
cu mult galben în ea si multa lene,
cu trambuline pentru saritorii în moarte.
Tu ai un fel al tau senin
De-a ridica orasele ca norii,
si de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov si rece
si harta serii fara margini,
si-abia mai pot ramâne-n viata
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
|
