|
Anul I, Nr. 5 17 mai 1999

|
Noaptea care nu a zguduit Bucurestiul
În noaptea de vineri 14/15 mai, Bucurestiul ar fi trebuit sa fie zguduit de un cutremur de proportii. Nu va vine sa credeti? Stati, ca mai am si amanunte: magnitudine peste 8; orele 20:00-04:00; efect devastator în jumatatea de nord a Bucurestiului (cu cele mai multe cladiri vechi, într-adevar) si în orasul Braila, pe locul caruia ar fi urmat sa apara un lant muntos. Ce va sa zica un zvon precis si la obiect, preluat chiar si de unele fituici de-si zic ziare!...
Am dus personal munca de lamurire cu câteva dintre persoanele care au înghitit galusca. Pas de-i convinge cu argumente. Ei bine, în noaptea cu pricina multi au umblat pe strazi largi si prin parcuri, iar altii (dupa cum au marturisit chiar ei) au dormit îmbracati.
Nu mai înteleg nimic. A, ba da: Întâi si-ntâi, ca suntem categoric înspaimântati de cutremur. Nici nu-i de mirare. Nu l-am uitat înca pe cel din 77, iar cladiri care stau sa cada sunt aproape pe fiecare strada. Apoi, întâmplarea (?) de care va vorbesc dovedeste ca românul tinde sa creada usor tot ce e mai rau. Deh, obisnuinta... Daca-i spui ceva de bine, te priveste crucis. Si ce, n-are dreptate? La drept vorbind, pesimistul e doar un optimist bine informat. În fine, as zice ca zvonerii si raspândacii au pus de-o repetitie generala în perspectiva anului electoral 2000. Merge banda!
Val Dragu / Elite.ro
|