Do(a)r de Romania Seniorii imaginatiei - Science Fiction romanesc

Anul I, Nr. 4
10 mai 1999

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

SENIORII IMAGINATIEI - SF & F românesc



APROPO - La ordinea zilei în Romania
POSTALIONUL CU NOUTATI - Ce e nou pe situl nostru
MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete
ARS LONGA, VITA BREVIS - Incursiuni în cultura româneasca
COCLAURI - Albumul cu peisaje
POEZIA SALVEAZA ROMÂNIA - O antologie sui-generis de poezie româneasca
STELE VERZI - Eclipsa 99 si alte chestiuni celeste
SENIORII IMAGINATIEI - SF & F românesc
PREA MARI PENTRU O TARA ATÂT DE MICA - Sportivii români, ambasadori fara portofoliu
CA LA MAMA ACASA - Gastronomie româneasca
BUN ÎI VINUL GHIURGHIULIU - Cântece românesti de petrecere si de inima albastra
Cititi CARTEA DE OASPETI
PAGINA VOASTRA - Publicati în DO(a)R DE ROMÂNIA
COLECTIA revistei DO(a)R DE ROMÂNIA

In noaptea nuntii 

Motto: "Timpul descopera toate lucrurile."
Erasmus – Adagia

Pe Bojohn il irita cumplit imbulzeala din nanta, asezarea efemera a samunilor nomazi. Cu cat se chinuia mai mult sa se tina aproape de ghidul sau, cu atat era mai convins ca nu facuse o alegere buna. In fond, cu creditele pe care va trebui sa le plateasca, ar fi putut gasi un loc mult mai sigur si mult mai placut.

— Mai repede! ii sopti Cob Amuschy, consilierul Serviciului de Plasament Strategic, care il indruma de peste doua ceasuri prin furnicarul nascut in marginea desertului, la poalele Muntilor Alep.

Ii era foarte antipatic omuletul acesta, in care era nevoit sa-si puna toate sperantele. Dupa ce cazusera de comun acord asupra detaliilor tranzactiei la sediul SPS-ului, fusese abandonat in seama consilierului Amuschy, ce il tara acum prin gloata de samuni nespalati si pe jumatate salbatici... Aratau jalnic ultimii adepti ai vechiului imperiu de pe Sama...

— Priveste! il indemna consilierul oprindu-se brusc. Ea e mireasa... Il asteapta pe Rodar...

Centrul atentiei tuturor celor din jur era o mica tribuna improvizata, pe care, agitandu-si bratele, o femeie vorbea cu un glas tunator, insufletind multimea ce ii insotea fiecare fraza cu urale si strigate de lupta. Lipsit de amplificatorii acustici si optici, ce tocmai i se extirpasera in laboratoarele SPS-ului, Bojohn nu putea auzi clar ce spune si nici nu reusea sa-i zareasca prea bine chipul. Aceasta sa fie frumoasa printesa Salefi? Stia atatea lucruri incitante despre ea, incat realitatea nu-l impresiona deloc. La nici treizeci si cinci de ani, femeia ingropase nu mai putin de patru barbati, toti fiind ucisi de catre republicanii care, de la detronarea si executarea ultimului imparat, faceau legea pe Sama. Trecusera peste o suta de ani de la moartea lui Hajin al VI-lea, zis cel Gras, o perioada de totala decadere – asa vor consemna majoritatea tratatelor de istorie.

— Hai! il impinse Amuschy. Trebuie sa ajungem in munti inainte de apusul soarelui.

Mai privi cateva clipe la printesa invesmantata in alb, apoi isi puse in miscare cu mare greutate picioarele.

— Asculta, Cob! ii vorbi el dupa ce il prinse din urma. Mi-ai spus ca trebuie sa ajungem la templul din munti... Atunci de ce n-am aterizat direct acolo? De ce m-ai pus sa strabat ore intregi prin desert si, acum, prin invalmaseala asta?

Fara sa-si incetineasca mersul, ghidul isi intoarse capul spre el, lasand sa i se vada fata scofalcita si ochii galbui.

— Nu pricepi?! raspunse el soptit. Desertul e complet nesupravegheat, pe cand zona muntiilor si a nantei este intesata cu agenti ai guvernului si riscam sa picam in capul vreunuia... Te asigur ca n-ar fi fost deloc placut...

Bojohn inghiti in sec si continua sa mearga in tacere alaturi de consilier. Oamenii cu care isi incrucisa pasii ii pareau din ce in ce mai straini, mai primitivi. In fond, il despartea de ei o distanta enorma si numai situatia lui disperata l-a adus in acest loc atat de vechi.

Afacerile lui, majoritatea ilegale, nu mersesera niciodata prea grozav. Iar acum incurcase socotelile unor barosani ce-i jurasera razbunare crunta... Va trebui sa plateasca cu toata agoniseala sa pentru a se ingroapa definitiv aici, in speranta ca nimeni nu-l va gasi ca sa-i ceara socoteala. Trista perspectiva pentru cineva aflat in pragul a patruzeci de ani...

Sub mantaua groasa si rigida, Bojohn nu se simtea deloc confortabil, dar era nevoit sa se imbrace la fel ca toti cei din acest loc. Isi lasase gluga jos, simtind ca se sufoca, desi Amuschy il sfatuise sa n-o faca. Barba aspra si pletele proaspat implantate devenisera insuportabile pentru el. Inca nu se obisnuise cu cei sapte centimetri castigati in inaltime pentru a intra in pielea personajului sau. Noua lui fizionomie ii era total straina – in doar zece ore, SPS-ul ii oferise o alta identitate.

— Ia stai putin! se opri Bojohn, sufland din greu. N-am putea face rost de-un aeroglisor? il intreba pe Cob.

— Nu e bine, clatina nemultumit din cap celalalt. Riscam sa nesocotim legile... Astfel de amanunte nu sunt consemnate si nu le putem controla.

— Fii serios, Cob!... Nu putem gresi cu nimic daca ne usuram drumul. Haide, omule, trebuie sa ai ceva bani la tine!

— Nu e bine, repeta consilierul, varandu-si mainile in buzunarele mantalei.

— De ce nu? Eu acopar toate cheltuielile, ai uitat? se abtinu cu greu Bojohn sa nu-si iasa din fire.

— Nu pricepi ca riscam enorm?... Suntem niste intrusi aici, si o initiativa, oricat de mica, presupune un risc imens pentru noi doi. Nu putem schimba ceea ce deja s-a intamplat. Cauze diverse, imposibil de prevazut, ne vor anihila eforturile de modificare... si, foarte probabil, chiar pe noi... Haide, mai repede! incheie Amuschy.

Strangand din dinti, Bojohn se supuse si isi urma nesuferitul ghid spre marginea asezarii cuprinse de febra pregatirilor nuptiale. Printre corturi si masini, tot mai multi barbati, femei si copii se strangeau in jurul locului in care Salefi, printesa de al carei glas ascultau cu sfintenie, isi astepta mirele sa coboare din munti. Neluati in seama de nimeni, cei doi reusira curand sa paraseasca nanta.

Bojohn isi ridica privirea spre piscurile batrane care, de milenii intregi, se impotriveau desertului. Dintr-o data nu-i mai dispretui pe acesti oameni salbaticiti, urmasi ai pionerilor care colonizasera Sama, construisera un imperiu, traisera pentru acesta si aproape murisera odata cu el. Aveau sa fie rasplatiti curand pentru incrancenarea lor, dar ei n-o stiau... Poate ca nu va fi prea neplacut, totusi, sa-si traiasca restul zilelor printre ei, calauzindu-i spre victorie... spre maretia noului imperiu...

Patrunsesera adanc printre versantii de piatra albicioasa cand calauza se opri pentru o clipa.

— Trebuie sa ne grabim! La ora asta Rodar a parasit templul, mai mult ca sigur, vorbi Cob.

Numai de mers in graba pe muchiile stancilor nu-i ardea in acea clipa lui Bojohn, insa deja nu mai avea de ales. Il urma pe imperturbabilul consilier, sperand sa-l intampine pe Rodar, viitorul imparat din neamul Baras, inainte ca acesta sa ajunga in vale, acolo unde-l asteptau samunii pentru a-l petrece la nunta. Si dupa ce-l va intalni... De fapt, nu i se spusese nimic despre modul in care va avea loc substituirea.

Amuschy nu mergea chiar pe drum, ci il urma strecurandu-se prin spatele blocurilor de piatra ce-l marcau. Incercand sa arate aceeasi precautie, Bojohn aproape ca se tara in spatele lui.

Calea spre templul Alep, unde Rodar, maretul conducator, se retragea in momentele de cumpana pentru a se reculege, serpuia stangaci, urcand cu greutate printre varfurile zdrentuite.

— Jos! porunci ghidul tragandu-l in umbra unei stanci, apoi ii facu semn sa taca si-i arata cu mana ceva, in fata.

Chinuindu-se pana la lacrimi sa vada despre ce e vorba, zari in cele din urma trupul unui om, chircit la randul sau in spatele unui bloc de piatra.

— Nu ne ramane decat sa asteptam, sopti consilierul.

Desi nu intelegea ce se intampla, Bojohn incremenise lipit de zidul rece, oarecum multumit de faptul ca nu mai trebuia sa goneasca. La fel de nemiscat astepta, de cealalta parte a drumului de munte, necunoscutul.

Un zgomot slab ajunse la ei, anuntand venirea altei persoane si, intr-adevar, din bucla potecii se ivi un barbat. Inalt si chipes, cu barba deasa si parul lung, era, fara nici-o indoiala, Rodar. Purta pantaloni negri, foarte largi, si o tunica cenusie, exact vesmintele pe care le avea si Bojohn pe sub pelerina. Se apropia cu pasi mari, hotarati, fara grija. Fulgerul alb ii spulbera capul, doborandu-l in mijlocul drumului. Pasii asasinului fugar se topira repede inapoia stancilor ce mascau calea spre templu.

Bojohn urmarise uimit crima, nevenindu-i sa creada ca totul se petrecuse atat de repede, atat de simplu. Se uita nesigur spre Amuschy, asteptand ceva care sa-l linisteasca, dar ranjetul abia schitat al acestuia il tulbura si mai mult.

Republicanii astia... Avem cale libera, il indemna ghidul sa iasa din ascunzatoare, apoi se indrepta spre cadavru si, dupa ce-i smulse colierul din aur masiv de pe piept, il tari, tragandu-l de picioare, chiar in locul in care pandise asasinul.

Gata, pune-ti asta si esti Rodar, spuse consilierul intorcandu-se langa Bojohn si, in timp ce acesta isi prindea la gat lantul cald inca, ii facu semn sa-l urmeze. Trebuie sa alergam!... Daca soarele apune si n-ai ajuns in vale, nunta se anuleaza...

Incepura sa fuga din ce in ce mai repede, impiedicandu-se deseori. Cu fiecare pas, cu fiecare salt, Bojohn realiza tot mai mult ca ireversibilul se petrecuse: el era acum Rodar Baras, viteazul samun de care se legau sperantele a mii si mii de suflete. Nu mai era un om, un simplu om inchis in scoarta nepasatoare a istoriei, ci era un simbol! Era cel care va ridica din cenusa noul imperiu, mai mare si mai puternic ca oricare altul... Sama va deveni centrul lumii cunoscute pentru milenii intregi.

Urcase in spinarea timpului, acum mergea odata cu valul si nu mai exista cale de intoarcere... Si asa cum orice abatere de la liniile de camp temporal era eliminata in mod spontan, tot asa era garantata realizarea actiunilor esentiale ce definesc acea portiune a campului... Nimic nu-i va putea sta in cale!

Plin de avant, nu observase ca-l lasase in urma pe Amuschy si se opri nehotarat in clipa in care in fata i se deschise imaginea nantei apasate de inserare. Luminile se aprinsesera deja, deschizand un culoar de scantei din mijlocul corturilor, pana la poalele muntelui. Il asteptau.

— De aici ne despartim, spuse consilierul, gafaind din greu. Da-ti mantaua jos si lasa colierul la vedere... Apartine de secole celor din neamul Baras.

— Da, da... Stiu!... Este si azi la gatul imparatului.

— Pot considera, deci, ca s-a incheiat contractul intre tine si Serviciul de Plasament Strategic?

— Da, puteti incasa nenorocitele alea de credite... Sper sa merite banii pe care-i dau!

— Pretul este foarte bun, crede-ma!... Ne-a costat enorm concesionarea acestui interval de timp... Si nici un client nu s-a plans de noi pana acum... In fond, iti garantam ca nimeni din timpul nostru nu va mai interveni in acest sector atata vreme cat vei trai... Nimeni nu va ajunge la tine... Asta iti doresti, nu?

Bojohn ii intoarse spatele si se indrepta cu pasi mari spre asezarea din vale. Mergea aproape fara sa sesizeze ce se intampla in jurul sau, cuprins de o dogoare interioara cum nu mai traise in toata viata sa. Totul decursese prea repede... si, de aici inainte, lucrurile vor curge si mai rapid. Cunostea aproape fiecare amanunt al vietii lui Rodar, si totusi nu se simtea in stare sa-si intre in rol. Era exact opusul personajului sau, nu facuse niciodata ceva cat de cat important.

Samunii il primira in liniste, leganandu-si doar facliile si armele deasupra capetelor. Stia ca asa le era obiceiul, ca vor sarbatorii maine, in zori, dupa implinirea casatoriei, dar tacerea lor ii accentua nesiguranta. Trase aer adanc in piept, straduindu-se sa nu para intimidat de privirile lor, ce amestecau veneratia cu bucuria. Trebuia sa se poarte cat mai firesc.

In mijlocul nantei il intampina mireasa. Invesmantata intr-o rochie purpurie, printesa Salefi il saluta cu o simpla inclinare a capului si, dupa ce ii raspunse cu acelasi gest, Bojohn se lasa condus spre alam, singura cladire a asezarii, o imensa constructie cu ziduri de piatra. Barbatul cerceta discret femeia si, de aproape, fu surprins de misterul ce-l raspandea chipul ei, inasprit de soare si de vant, conturat in luminile palpaitoare de parul blond-castaniu.

Intrara si, dupa ce strabatura un labirint de coridoare, patrunsera intr-o incapere semiintunecata, cu peretii mascati de sus pana jos cu draperii grele. Bojohn se indrepta, alaturi de sotia sa, spre patul imens ce domina camera.

Ma intorc in cateva clipe, sopti printesa zambind, apoi, dand la o parte faldurile de langa ea, disparu in ceea ce el banui a fi baia.

Ramas singur, barbatul inspecta rapid podeau acoperita cu lespezi mari, de piatra, peste care se scurgea stofa ce imbraca zidurile. O singura masuta joasa completa goliciunea camerei, sustinand lampa minuscula, a carei lumina firava se pierdea neputincioasa in jur.

Pentru prima data de cand pusese piciorul pe Sama, Bojohn se simtea stapan pe situatie. Urmau pentru el patruzeci si trei de ani de glorie, mai mult decat si-a dorit vreodata sa traiasca... Iar descedentii sai vor conduce galaxia... O vor conduce chiar si in ziua in care el va fi obligat sa bata la poarta SPS-ului, pentru a se intoarce in timp... si va inchide ciclul, asa cum cer legile implacabile... Si, oricum, avusese grija sa-si asigure un mic avantaj, eludand regulile SPS-ului.

Se aseza si, cu mare atentie, isi scoase de sub unghia aratatorului stang doua minuscule implanturi-ampli-ficatori optici. Si le introduse sub pleoape, apoi recupera si aplificatorii acustici, pe care-i strecura in urechi. Aveau sa-si gaseasca singuri calea si in foarte scurt timp vor ajunge la locul lor, devenind activi.

Multumit ca rezolvase problema, Bojohn se intoarse spre locul unde disparuse femeia. Incepu sa perceapa apa ce curgea, semn ca auzul ii devenea tot mai bun. Mai sesiza si o rasuflare straina, foarte aproape, si, uimit, privi spre faldurile de langa el. O flacara stralucitoare ii distruse teasta, lasandu-i trupul inert sa cada pe asternut. Dintre cutele ce acopereau zidul din spatele patului rasari o silueta neclara, care se strecura prin incapere intr-o liniste deplina, disparand afara.

Cob Amuschy aparu dupa cateva momente din ascunzatoarea pe care draperia i-o oferise cu darnicie in coltul opus si, luand colierul celui mort, mormai pentru sine:

— Republicanii astia!... E al saptelea client pe care ni-l elimina. Nici nu-si inchipuie cat ne ajuta afacerile prin eforturile lor zadarnice de a mentine guvernul...

Intorcandu-se spre locul de unde iesise, consilierul vorbi cu glas scazut:

— Vino, totul e in regula!... Mai repede, printesa o sa apara dintr-un moment in altul, il indemna pe barbatul inalt, cu parul lung si barba aspra, care se apropie nesigur si-si puse peste tunica cenusie lantul simbol al neamului Baras.

Dupa ce-l privi cateva clipe pe raposatul mire, Amuschy impinse jos cadavrul si, prinzandu-l de picioare, il trase dupa el.

— Bine ca armele astea nu lasa urme, sopti noul Rodar.Consilierul incuviinta usor din cap, apoi se opri in usa.

— Deci, contractul este indeplinit! consemna el formal si, fara sa mai astepte acceptul celuilalt, se retrase cu grija din camera nuptiala, ducand cu el corpul lui Bojohn pe intunecatele culoare ale alamului.

Se deplasa cu dificultate pe lespezile pierdute in bezna, impovarat de ramasitele celui de-al saptelea Rodar. Amuschy se gandi ca pe Salefi republicanii reusisera s-o ucida numai de trei ori pana acum, ceea ce dovedea o oarecare slabiciune din partea lor.

Ajuns in apropierea iesirii din alam, consilierul se impiedica de un trup intins pe jos. Probabil ca asasinul doborase una din garzi in fuga sa.

E cazul sa-mi usurez situatia, mormai Cob pentru sine si, varandu-si mana stanga sub pelerina, scoase un mic obiect paralelipipedic, usor fosforescent, pe care-l rasuci intre degete. Apoi lovi cu piciorul in corpul ce-l carase cu el. Hai, Bojohn, sa mergem afara!

Bojohn se ridica buimac si, cu pasi nesiguri, il urma in exterior.

— Ce s-a intamplat? ingaima el, uitandu-se speriat spre Amuschy.

— Ai murit... Un agent guvernamental te-a ucis. SPS-ul a hotarat – nu stiu din ce considerente – sa te recruteze. Vei fi unul dintre consilierii nostri. Asta dupa ce vei invata bine meseria...

— Ce tot spui?! Cum sa fiu mort?... Si de ce-au incremenit toate lucrurile? se uita Bojohn in jurul sau, observand inspaimantat cum oamenii si obiectele intepenisera in pozitii dintre cele mai bizare. Pana si flacarile inghetasera, accentuand nefirescul situatiei. Doar n-a stat timpul in loc! inghiti el in sec.

— Era si cazul sa-ti dai seama! raspunse lipsit de chef consilierul. Asta-i principala parte a muncii noastre, continua el si, extragandu-si de sub pelerina o mica agenda, incepu s-o cerceteze. In aceste momente, fiecare unic, pe care noi le numim secvente, actionam pentru a produce evenimentele ale caror cauze raman ascunse de obicei.

Strecurandu-se printre oamenii impietriti, Cob ajunse langa un grup de barbati ce priveau fix spre zarurile ramase in aer. Dupa ce verifica in caiet, rasuci cu mare grija unul dintre ele.

Apoi, in timp ce Bojohn il urmarea palid la fata si total dezorientat, consilierul se indrepta spre o femeie excesiv de grasa, ce levita intr-o pozitie ilara, si-i plimba un instrument minuscul in jurul pieptului.

— Obeza asta, vorbi Amuschy, trebuie sa sufere un atac de cord peste cateva minute si eu trebuie sa ma asigur ca asa se va intampla...

— Si daca gresesti? prinse glas Bojohn. Sau daca nu vrei sa faci ceea ce trebuie?...

— Un alt consilier va interveni intr-o secventa ulterioara – e imposibil sa faci modificari in aceeasi secventa – si va corecta eroarea, iar eu voi fi pedepsit... poate chiar cu disparitia. Oricum sunt mort, ca si tine... Dar se intampla foarte rar... Lucrurile trebuie sa se desfasoare exact cum au fost consemnate.

— Dar de unde stii cum s-au intamplat?! Cum poti stii totul?

— O intreaga echipa cerceteaza acest segment temporal si, din secventa in secventa, cartografiaza evolutia evenimentelor – sper sa fiu si eu avansat curand printre ei... Cei din formatia mea vin si asigura indeplinirea celor cosemnate. E o bucla, un fel de sistem inchis, in care cauza si efectul coincid...

— Nu se poate asa ceva!... Trebuie sa existe un inceput si un final, un punct spre care sa curga totul.

— Daca spui tu, Bojohn, zambi Cob sprijinindu-se de flacara unei torte. Sa-mi zici si mie cand vei gasi acel punct!

— Nu te cred! insista Bojohn, aproape urland. Noi cum ne miscam daca timpul sta?!

— S-a oprit timpul lor... Datorita tehnologiei SPS-ului, noi ne deplasam in alt timp. E o alta dimensiune, ce-i asa greu de inteles?

— Nu!... Ar trebui sa fim si noi tot intr-o bucla, cum spuneai adineauri.

— Dar chiar suntem! exclama consilierul, usor iritat de neincrederea celuilalt. Probabil ca altii, dintr-un esalon superior, se ocupa de noi in aceste clipe.

— Nu pricep, sopti Bojohn total dezorientat. SPS-ul... Cum s-a pornit totul?...

N-am raspuns la toate... dar o sa afli cate ceva daca stai pe langa mine. Sa mergem acum, ca mai am multe de facut in secventa asta, incheie Amuschy. Apoi, urmat indeaproape de noul consilier in devenire, porni prin alamul topit in nemiscare.

© 1999 Bogdan-Tudor Bucheru

sus

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

Anul I, Nr. 4
10 mai 1999

Gazduire Web - Hosting