Do(a)r de Romania Meandrele concretului - Reportaje din Romania

Anul I, Nr. 4
10 mai 1999

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete



APROPO - La ordinea zilei īn Romania
POSTALIONUL CU NOUTATI - Ce e nou pe situl nostru
MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete
ARS LONGA, VITA BREVIS - Incursiuni īn cultura romāneasca
COCLAURI - Albumul cu peisaje
POEZIA SALVEAZA ROMĀNIA - O antologie sui-generis de poezie romāneasca
STELE VERZI - Eclipsa 99 si alte chestiuni celeste
SENIORII IMAGINATIEI - SF & F romānesc
PREA MARI PENTRU O TARA ATĀT DE MICA - Sportivii romāni, ambasadori fara portofoliu
CA LA MAMA ACASA - Gastronomie romāneasca
BUN ĪI VINUL GHIURGHIULIU - Cāntece romānesti de petrecere si de inima albastra
Cititi CARTEA DE OASPETI
PAGINA VOASTRA - Publicati īn DO(a)R DE ROMĀNIA
COLECTIA revistei DO(a)R DE ROMĀNIA

Spion īn lumea cersetorilor 

Doua picioare s-au oprit īn fata mea. Īncaltate cu niste pantofi scofīlciti, peste care atīrnau o pereche de blugi soiosi si rupti. Nu puteam sa ridic capul, trebuia sa joc rolul paralizatului pīna la capat. O voce tabagica m-a luat la īntrebari: "Ce cauti aici? N-ai unde sa cersesti īn alta parte? Tai-o īn alta parte!". Refuzul meu, exprimat prin niste semne, l-a īntarītat pe cel care-mi vorbea. Īn clipa urmatoare, n-am mai vazut nimic. Sutul pe care l-am luat īn plina figura m-a convins ca exista stele verzi pe fond negru. M-am trezit īnsfacat de trei huidume si tīrīt pīna la poarta cimitirului. Care ma lovea, care ma cauta prin buzunare. M-au trīntit pe un cavou de la intrare, pe unde nu trecea absolut nimeni: "Stai si cerseste aici daca ai ce!".

Cosmarul celor doua zile de cersetorie s-a sfīrsit pentru mine. Puteam, īn fine, sa ma īmbrac normal, sa merg normal, sa intru din nou īn rīndul lumii. Concluzia: nu este loc pentru un intrus īn lumea cersetorilor. Nu are nici o sansa de supravietuire.

Lumea cersetorilor s-a adaptat si ea la tranzitie si a devenit o lume unde, paradoxal, nu exista mila. Asta chiar daca e vorba de cei care traiesc din mila semenilor. Cel care se īncumeta sa se apuce de "meserie" ar putea fi gasit mort printr-un canal. Oricum, nimeni nu-i va simti lipsa.

Rīnd pe rīnd, timp de doua zile am fost arestat de politie, bruscat de gardieni, alungat de alti cersetori, am fost obiectul bascaliei boschetarilor care cersesc prin cimitir, mi s-au facut propuneri amoroase de un alt "amarīt", am fost fugarit de taximetristi si īnjurat de lumea care trecea pe strada. Mila prea multa nu am gasit, doar cīteva mii de lei si doi covrigi, fapt ce m-a convins ca nu ai cum sa traiesti doar din cersit. Dar nici un cersetor nu traieste numai din cersit, sau, daca reuseste, īnseamna ca are un vad bun asigurat tot timpul.

Cīnd am iesit din teatrul unde am fost machiat, am pasit īntr-o lume straina si nu prea confortabila. Oameni care altadata ma salutau si cu care stateam de vorba treceau indiferenti pe līnga mine, aruncīndu-mi doar niste priviri miloase – asta īn cel mai bun caz. Ce mai, cu ajutorul unei peruci, al unui creion dermatograf si al cītorva haine ponosite, devenisem scursura societatii.

Primul pe care l-am cersit a fost Tibi Lungu, fiul cunoscutului patron al grupului de firme Avis. S-a īntīmplat chiar īn fata redactiei. M-am īndreptat spre el tīrīindu-mi un picior, tremurīnd dintr-o mīna si īngīnīnd cīteva sunete. Mi-a dat 1.000 de lei, dar nu m-am multumit cu atīt. Am insistat. "Pleaca de aici ca ti-am dat" mi-a spus el. Se cunostea nervozitatea din glasul lui. "Hai, mai Tibi, la valoarea ta, numai 1.000 de lei īmi dai? Da-o dracului de treaba". S-a uitat mai bine la mine, mirat ca-i cunosc numele, si m-a recunoscut. Oricum, nu si-a putut stapīni perplexitatea. Am plecat repede, ca nu era bine sa vada lumea de pe strada ca un cersetor sta de vorba cu Tibi "Avis".

Aceasta īncercare m-a convins īnsa ca pot fi un cersetor "normal", fara frica de a fi recunoscut de cineva. Dupa cīteva escapade prin niste baruri, de unde invariabil eram dat afara cu expresii total neacademice, am zis ca e timpul sa ma īndrept spre autogara. Era o zona cu oameni saraci si acestia sīnt si milosi.

Cu zona autogarii m-am īnselat amarnic. Īn afara de 1.000 de lei de la unul care juca biliard la "Volanul de aur", nu am reusit mare lucru: am fost retinut de politie si cīt p-aci sa iau un par īn cap de la un tonetar. Politia m-a saltat pentru ca m-a reclamat un taximetrist ca cerseam. Ce-i drept, fusesem insistent. Soferul a coborīt de vreo trei ori din masina si m-a fugarit. Pīna la urma, a vazut patrula si a strigat: "Vreti sa vedeti ce-i cu jegosul asta? Am impresia ca are si spray cu gaze la el". Īntr-adevar, avem, dar nu-l folosisem. Acest ultim argument i-a convins pe politisti sa ma salte. Au īnceput sa ma īmbrīnceasca si sa-mi bage mīinile prin buzunare, ca sa gaseasca sprayul. Ma opuneam din toate puterile – cīte puteam sa am folosind doar o mīna, pentru cealalta trebuia sa ramīna paralizata. Pīna la urma, m-au luat pe sus si m-au dus īntr-o īncapere din autogara. Acolo m-au luat la īntrebari de genul de unde sīnt si de ce cersesc, pe un ton care nu lasa nici o īndoiala. Pentru ei, eram pleava societatii si nu trebuiau sa se comporte altfel. Cīnd am vazut ca se īngroasa gluma, le-am spus ca sīnt ziarist, le-am aratat legitimatiile si pagerul. Ultima chestie i-a convins. Nu mai vazusera cersetor cu pager. Mi-au dat drumul nu īnainte de a ma atentiona ca e periculos sa cersesc prin zona asta si ca ar fi bine sa ma pazesc. Ca aveau dreptate m-am convins cīnd a īncercat un homosexual (probabil) din gara sa ma urce īntr-un vagon parasit.

Īn gara era aproape pustiu. Cīteva persoane pe peron, vreo doua la casa de bilete si un grup de tigani īn sala de asteptare. M-am dus pe la toti cu cerutul, dar īn afara de o aripa de pui sleita si atoasa din care se īnfruptase o tiganca, n-am capatat nimic. Pentru autenticitate, am luat o bucata de pīine din plasa, pīine pe care o capatasem īn autogara, si am īnceput sa īnfulec. Mīncam cu pofta, de parca n-as mai fi vazut hrana de cīteva zile. "Uite, saracul, de cīnd n-a mai mīncat. Cine stie pe unde traieste si ce face, dar bine n-o duce", a spus cineva. Vocea a trecut pe līnga mine īn graba, fara sa se opreasca. Nu s-a mai auzit zgomotul monedei de 100 care cade pe trotuar. Nici īn palma nu mi-a pus nimic. Barbatul de care va spuneam m-a acostat pe peron: "Ma, tu ce umbli slobod pe aici? Poate te iau cu mine acuma". Am ridicat capul si m-am uitat la el. Scund, slab, nebarbierit, era si putin parfumat, cu o geaca de piele din bucati: "Ce te uiti asa? Hai, da-ti jos pantalonii sa vad cum o ai. Nu stii ca eu sīnt homosexual?" Vorbea cu voce ridicata, lumea care mai era pe peron se uita, astepta sa vada ce se īntīmpla. Īncepuse sa-mi fie frica. Se facuse īntuneric bine, se lasase frigul, colegii mei erau plecati. Am cautat sa ma īndepartez, dar vocea obsedatului ma urmarea: "Uite vagonul de colo. Poate īti dau si un ban!" N-am avut ce face si m-am dus la politie. Sergentul major īl cheama pe individ la TF si īncepe sa-l īntrebe. De unde vine, unde se duce, cum īl cheama, cu se ocupa, de ce nu ma lasa īn pace. I-am povestit politistului despre īntīmplare, dar insul nega totul. Spunea ceva ca el nu e din oras, e īndragostit de o botosaneanca si vrea sa se īnsoare cu ea. Pīna la urma, a ajuns sa-l roage pe politist sa-i cheme un taxi, ca el stie cam pe unde sta iubita lui, si īn ultima instanta sa-l naseasca īn caz de nunta. M-am dus sa caut martorii, ca sa declare ca ce am spus eu este adevarat. Nici unul nu auzise nimic. Nimeni nu voia sa ia partea unui zdrenturos, asa ca m-am lasat pagubas. Am plecat odata cu "homosexualul", dar nu īnainte de a mai primi niste amenintari, ca o sa-mi traga el odata niste capuri īn gura. Am luat-o īncet spre casa si nu s-a mai īntīmplat nimic. Doar niste baieti din cartier, prieteni cu mine, au īncepu sa faca rīda si sa ma īnjure. S-au potolit cīnd m-au recunoscut.

A doua zi, dimineata la 8, m-am dus din nou la teatru pentru machiaj. A durat mai putin de data aceasta, asa ca īn jumatate de ora am fost pe strada. Am īnceput prin a ma aseza la īntīmplare, pe līnga alti cersetori, sa vad ce fac. Toti ma priveau mirati, ma studiau cu atentie, nu ma mai vazusera niciodata. Cīnd ma asezam līnga ei, se ridicau si plecau. Unii mai bodoganeau, dar nu-si doreau companie la cersit. Asa n-am cīstigat nici un ban. Intentia mea era sa merg sa cersesc īn piata mare, īn piata de pe Primaverii si īn cimitir. Īn piata mare nu era loc, pentru ca m-au luat repede gardienii de pe scarile Halei Centrale. Alta cersetoare, care statea pe niste trepte mai sus de mine, a simtit ce īnsemna sa contrazici un gardian public. M-am opus si eu, dar am fost tīrīt literalmente pīna m-au scos afara din piata. Unul a zis ca miros a bautura. Īntr-adevar, varsasem pe mine jumatate de sticla de bere, asa, pentru miros. Am simtit ca se īngroasa gluma. Luasem cīteva ghionturi, asa a trebuit sa le spun adevarul. Simteam ca, daca nu le spuneam, se putea termina rau. Au rīs ca de o poanta buna si au plecat fara sa spuna nimic. Le era jena ca au fost trasi pe sfoara.

Īn piata mica, īn schimb, nu m-a bagat nimeni īn seama. Puteai cersi acolo īn voia cea buna. Era plin de tot felul de zdrentarosi care se agatau de oameni pentru bani. Un consilier judetean de pe la Partidul Reīntregirii m-a facut jegos si m-a fugarit de līnga el. Nici cīnd i-am spus pe nume nu s-a lasat pacalit: "Lasa-ma īn pace, rapanosule". L-am lasat.

M-am dus dupa aceea la cimitir, la Pacea. De cum am intrat pe poarta, am simtit zeci de priviri atintite asupra mea. Si cersetorii sau boschetarii se uitau cu mila la mine. Privirile de mila s-au transformat īn priviri ucigatoare cīnd am ocupat locul cel mai bun din fata bisericii. N-am facut mare lucru, pentru ca boschetarii care traiesc din pomeni si care dorm noaptea prin cavouri s-au postat īn picioare īn fata mea. Faceau un zid de care nu puteai sa treci. Oricine ar fi vrut sa-si reverse mila si asupra mea era tras de mīini si cersit pīna cīnd ramīnea fara pomeni. Am stat asa pret de cīteva zeci de minute si am reusit sa strīng doar vreo 2.000 de lei si un colac. S-a terminat cīnd am fost luat la bataie de un nenorocit, despre care, dupa aceea, am aflat ca e gropar īn cimitir. Cersetori si enoriasi se uitau cum ma batea, dar nu a intervenit nimeni. Probabil ca era ceva obisnuit. Cīnd n-am mai putut rabda, cīnd am vazut ca se īngroasa gluma pentru ca deja īncepuse sa ma perchezitioneze, am ripostat. Atunci īntr-adevar toti si-au īndreptat privirile spre confruntarea noastra. Un cersetor īndraznise sa-l īnfrunte pe gropar. Dupa ce acesta a plecat, convins doar prin mijloace neortodoxe, am simtit ca devenisem totusi cineva īn lumea lor. Toti se fereau din calea mea si, daca ma uitam la ei, plecau capul si fugeau īn alta parte. N-am mai reusit sa stau de vorba cu nimeni. Eu eram cel care-l batusem pe gropar. Aveam voie sa-mi reiau locul din fata bisericii. Am mai stat, dar nimeni nu se mai apropia de mine.

Sentimentul pe care l-am avut cīnd am dat jos peruca si m-am īmbracat cu hainele mele a fost ca intru īn alta lume. Ca cersetor, hainele pe care le īmbraci, bolile pe care le simulezi, locurile īn care stai si ceea ce manīnci te fac sa te simti inutil, fara nici o sansa. O schimbare īnseamna – si am simtit asta pe propria piele – o revenire īn lumea oamenilor vii. Simti ca traiesti. Asa spunea si un pusti de 16 ani din Prisaca Dornei, pe care l-am īntīlnit īntr-o bodega. Īl chema Gabriel Bogdan si facuse scoala ajutatoare la Tīrgu Frumos. Acasa nu statea, desi ai lui aveau si pamīnt si animale, deci n-ar fi fost probleme. Cersea prin orasele Moldovei, asta facuse pe toata durata scolii: "Altfel muream. Nu ne dadea mīncare". Avea la el vreo 25.000 de lei strīnsi din cersit si niste bucati de pīine de prin gunoaie. Nu voia sa se duca acasa pentru nu avea ce face acolo. El stia doar sa cerseasca. Se adevereste vorba ca cine s-a nascut cersetor, cersetor moare.

© 1999 Ionut POCLID, Monitorul de Botosani

sus

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

Anul I, Nr. 4
10 mai 1999

Gazduire Web - Hosting