|
Anul I, Nr. 4 10 mai 1999

|
Vechi descrieri românesti ale unor eclipse de soare
Poate ca nu întâmplator, toate acestea apartin primilor mari carturari ai Moldovei, spatiu românesc binecuvântat de prezenta pe stema sa a Soarelui, a Lunii si a Luceafarului.
Cea dintâi dintre ele a fost realizata de cronicarul Miron Costin (1633-1691), logofat al Moldovei, în "Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron-Voda încoace", în care el a continuat cronologia evenimentelor istorice din "Letopisetul" lui Grigore Ureche:
"S-au întunecat soarele într-acel anu, la luna lui iunie, cu mare groaze, cât perise soarele cu putin nu toata lumina, tocmai amiazazdi si multi oameni, nestiindu a se feri de o întunecare ca aceia si privind la soare multu, au pierdut vederea în toata viata lor."
Mai departe, Ion Neculce (1672-1745) - pe rând spatar, hatman si vornic al Moldovei, si la rândul sau continuator al lui Miron Costin în "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-voda pâna la Ioan-voda Mavrocordat" - a creat urmatoarea viziune a acestui fenomen:
"Atunce s-au facut mare eclipsis, întunecare de soare, cât nu se vide om cu om. Întunecasa lumea în anul 7208 septemvrie, în doaospradzeci dzile, întru o dzi de marti.
Gasitu-s-au atunce si un ursu mare groaznic. Si sarise toata oastea, si moloveneasca, si munteneasca, si nu-l pute ucide."
În sfârsit, o a treia descriere apartine domnitorului Dimitrie Cantemir (1673-1723) în "Istoria ieroglifica":
"Eu, odata pre malul marii, în borta unii stânci lacuind, într-o dzi eclipsis în soare s-au facut, atât cât ochii a toata jiganiia închizându-sa si fietecarea la culcusul sau ca de sara asedzând-sa, singur eu, cu luminosi ochi, toate malurile în sus si în gios cutreieram. Eu, ase noptii nedejduindu-ma si de nepriietin nicicum în grija purtând, spre latul marii câteva mile de la uscat m-am departat. Unde soarele din umbra lunii scapând si totdeauna radzele si pre fata pamântului lovind, noaptea mea scurtatra si dzua altora lungira. Unde neprietinii miei cei vecinici, rândunelele, vadzându-ma, din toate partile a ma bate si în toate locurile a ma trage începura..."
Cum va fi descrisa eclipsa din 1999 de cronicarii vremurilor noastre?
Andrei Dorian Gheorghe
|