Do(a)r de Romania Meandrele concretului - Reportaje din Romania

Anul I, Nr. 3
3 mai 1999

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete



APROPO - La ordinea zilei în Romania
POSTALIONUL CU NOUTATI - Ce e nou pe situl nostru
MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete
ARS LONGA, VITA BREVIS - Incursiuni în cultura româneasca
COCLAURI - Albumul cu peisaje
POEZIA SALVEAZA ROMÂNIA - O antologie sui-generis de poezie româneasca
STELE VERZI - Eclipsa 99 si alte chestiuni celeste
SENIORII IMAGINATIEI - SF & F românesc
CA LA MAMA ACASA - Gastronomie româneasca
BUN ÎI VINUL GHIURGHIULIU - Cântece românesti de petrecere si de inima albastra
Cititi CARTEA DE OASPETI
PAGINA VOASTRA - Publicati în DO(a)R DE ROMÂNIA
COLECTIA revistei DO(a)R DE ROMÂNIA

In Clisura Dunarii, embargoul aduce bunastarea 

La Moldova Noua, locul cu cea mai mare densitate de benzinarii din tara, oamenii au asteptat cu speranta o noua ocazie pentru a face contrabanda.

Moldova Noua este un orasel bantuit de vreo 21 de mii de suflete, prafuit de lehamite, macinat de somaj, ratacit in tranzitie ca un betiv pribeag pe intortocheatele cai catre casa. "Acasa" lor, a moldovenilor de acolo, are trei dependinte: una noua, facuta in pripa, denumita Orasul Nou, una veche, cocosata de trecerea timpului si mancata de carii, numita firesc Moldova Veche si una ceva mai mica, dar trainica, solida, cu o arhitectura aparte, un fel de salon pentru oaspeti, adica turisti.

Asezarea nu-i chiar atat de noua cum sugereaza numele ei, vestigii stravechi trimitandu-te pe vremea dacilor si romanilor. Galeriile minelor de cupru de aici "vorbesc" de exploatarea acestui zacamant, dar si a aurului, chiar cu aproape doua milenii in urma.

Tot minele i-au adus aici pe moldoveni. Detasamente intregi din toata Moldova s-au incolonat disciplinat si au luat cu asalt minele Varad, Florimindia si Mina centrala, cele trei exploatari de cupru care, impreuna cu cele de la Rosia Poieni, ar putea asigura tot necesarul de cupru al tarii. Fie ca erau din Botosani, din Vaslui sau din Vrancea, le placea sa li se spuna "moldoveni". Este aceasta una din explicatile toponimiei localitatii, desi bastinasii sustin ca localitatile se numeau Moldova Noua si Veche si pe vremea cand in ele vietuiau numai sarbi.

Moldovenii si-au infipt definitiv ancorele in noua lor resedinta, nelasandu-se dezradacinati nici de ostilitatea banatenilor din imprejurimi, ostilitate erodata cu timpul, nici de noul val de disponibilizari, care a lasat fara obiectul muncii aproape jumatate din populatia activa a localitatii.

"Inainte de '89 nu puteam asigura forta de munca, iar acum e disponibilizata", spune primarul Iacob Chisarau, mai degraba intrigat decat nostalgic. Din cei aproape 8000 de mineri de acum un deceniu, astazi isi mai dau "Noroc bun!" la intrarea in sut numai vreo 2000 si ceva. Restul stau si asteapta. Si se mandresc cu singurul "moldovean de Dunare" celebru, sarbul Miodrag Belodedici, fotbalistul Stelei.

O mana dumnezeiasca tatuata cu "embargo"

O mana dumnezeiasca i-a mangaiat totusi parinteste pe crestet pe moldovenii noi, in timpul primului razboi al deceniului din fosta Iugoslavie. Embargoul impus in razboiul trecut de Natiunile Unite republicii de la sud de Dunare a dat frau liber traficului de carburanti peste fluviu. Cum cele mai ispititoare lucruri sunt cele interzise, moldovenii s-au napustit cu mic cu mare la incalcatul embargoului cu canistra, cu damigeana, cu slepul, cu barja, cu ce prindeau ei la indemana.

Castigurile nu erau nici ele de neglijat, altminteri nimeni nu si-ar fi pus mintea cu embargoul. Se incasau zilnic intre 100 si 1000 de marci, in functie de marimea recipientului si istetimea la negocieri. Nemaiputand face fata cererii tot mai mari de benzina de dincolo, canistrele si chiar cisternele fiind mult subdimensionate, unii, mai intreprinzatori, si-au deschis benzinarii proprii. Si abia cu acestea Moldova Noua a intrat in istorie ca fiind localitatea cu cele mai multe statii PECO pe cap de locuitor. Cu cele 33 de astfel de unitati comerciale, depaseste in densitate pana si tarile arabe.

Dintre toate, azi mai functioneaza doar doua: una de stat si alta a lui Vichi Dodoi, care si-a facut-o cinstit, schimband valuta la negru, nu ca amarastenii, cu embargoul. Vorba asta, "embargo", are o ciudata rezonanta in interpretarea localnicilor. Pentru ei, embargoul este fie o perioada in care ai voie sa faci anumite chestii care pana atunci iti erau interzise – asta in conceptia celor mai smecheriti – fie un simplu transport de benzina peste Dunare – pentru cei mai putin afectati de uzul ratiunii. De aici si franturi de dialog care ii uimesc pe strainii mai putin familiarizati cu datinile si obiceiurile locului: "Ce faci azi? – Ma duc la embargou" sau "Cate embargouri ai facut asta noapte?". Cine nu-i cunoaste ar zice ca vorbesc codificat.

"Sa va spun ce s-a-ntamplat
La Pescari cand am plecat:
La intrarea intr-un sat
Benzina mi-a confiscat"

Cartelul traficantilor de petrol n-a fost insa Moldova Noua, ci un satuc aflat la vreo trei kilometri in aval. Intins ca o lipitoare de-a lungul falezei, satul Pescari a fost de cand se stie cea mai saraca localitate din Clisura Dunarii. Si parea sortit pe veci saraciei. De-a lungul soselei intalneai numai niste cocioabe mici, patratoase, din chirpici sau paianta, duhnind a namol si, vag, a peste mort. Nu se auzea in el decat glasul pescarusilor si cate-o injuratura scrasnita printre dinti. Aceeasi mana dumnezeiasca tatuata cu "embargo" le-a indicat si celor din Pescari drumul catre prosperitate. O prosperitate, insa, efemera, cu miros de benzina si faradelege.

Castigul consistent si cat de cat lejer le-a luat mintile pescarenilor, satul lor bucurandu-se acum de notorietate. Si daca Pescari i s-a spus pe vremea embargoului, Pescari i-a ramas numele si in analele organelor de ancheta, desi pana atunci era doar o porecla aluziva la indeletnicirea straveche a locuitorilor. Cati stiu astazi ca numele oficial al localitatii este Coronini? Putini, desigur, pentru ca celebritatea in cazul incalcatorilor de lege este insusita in general de poreclele lor. Celebritatea aceasta bolnavicioasa a mai fost promovata si de inepuizabilii artisti ai locului.

Miron Fratila, un kitschurist vorbitor de muzica de pahar, i-a dedicat o intreaga caseta video in care transfigureaza cum s-a priceput el mai bine fenomenul: "Sa va spun ce s-a-ntamplat / La Pescari cand am plecat: / La intrarea intr-un sat / Benzina mi-a confiscat", glasuieste intr-unul din slagarele sale rapsodul, garnisindu-si opera si cu cate un "Li, da, da" decorativ.

Asa cum a remarcat si artistul, pescarenii si-au investit intreaga chiverniseala de pe seama embargoului in locuinte care de care mai uschite, care de care mai inzorzonate cu tot soiul de inutilitati. E greu sa admiri atata prost gust condensat de-a lungul unui kilometru si ceva. Marmura e materialul de baza. Doar doua locuinte mai pastreaza vechea arhitectura. Unii si-au facut pana si pivnite din marmura, garaje din marmura, da, da, chiar si veceuri din marmura. Marmura sus, marmura jos. Casele n-au curti si nici gradini. Marmura pare sa rasara direct din Dunare. Daca vreo barja face valuri mai mari, le intra Dunarea pe fereastra.

De la petrol la yale, chilotei si miez de nuca

Ridicarea trecutului embargou i-a luat insa pe nepregatite pe moldovenii noi. Majoritatea palatelor au ramas neterminate, iar locatarii lor la fel de saraci ca si inainte. Ba poate si mai adanc. N-au bani nici sa-si plateasca abonamentul la celular si, culmea ironiei, nici benzina ca sa-si urneasca limuzinele din garajele lor de lux.

Neavand ce face, pescarenii stau astazi rastigniti in fata vilelor, privind cu nostalgie spre stanca Babacai, de unde odinioara era dirijat embargoul prin statii Motorola, ori catre satul de peste Dunare, Columbari, de unde se intorceau zilnic cu buzunarele doldora de marci. Nici macar elicopterele Politiei nu le mai tulbura lehamitea. Mai fac ei cate un transport cu yale, chilotei sau miez de nuca, dar rezultatele sunt mult prea saracute si nu merita efortul.

Filosofia primarului Chisarau se lipeste ca un abtibild pe situatie: "Decat benzina, mai bine le-ar fi dat Dumnezeu o cisterna cu minte; daca tot au facut un ban, puteau sa-l investeasca in ceva profitabil. Ei au crezut ca embargoul dureaza cat lumea. Si-au facut case. N-au decat sa manance marmura cu paine."

Acum, insa, cand Romania s-a conformat noului embargou impus de Uniunea Europeana regimului lui Milosevici, soarele pare a se fi aratat din nou pentru moldovenii de Dunare. Daca administratia Constantinescu va fi tot atat de permisiva ca cea a lui Iliescu, marmura vilelor va inflori din nou din benzina.

© 1999 Florentin Florescu, Monitorul de duminica

sus

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

Anul I, Nr. 3
3 mai 1999

Gazduire Web - Hosting