Do(a)r de Romania Poezia salveaza Romania - Antologie de poezie romaneasca

Anul I, Nr. 3
3 mai 1999

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

POEZIA SALVEAZA ROMÂNIA - O antologie sui-generis de poezie româneasca



APROPO - La ordinea zilei în Romania
POSTALIONUL CU NOUTATI - Ce e nou pe situl nostru
MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete
ARS LONGA, VITA BREVIS - Incursiuni în cultura româneasca
COCLAURI - Albumul cu peisaje
POEZIA SALVEAZA ROMÂNIA - O antologie sui-generis de poezie româneasca
STELE VERZI - Eclipsa 99 si alte chestiuni celeste
SENIORII IMAGINATIEI - SF & F românesc
CA LA MAMA ACASA - Gastronomie româneasca
BUN ÎI VINUL GHIURGHIULIU - Cântece românesti de petrecere si de inima albastra
Cititi CARTEA DE OASPETI
PAGINA VOASTRA - Publicati în DO(a)R DE ROMÂNIA
COLECTIA revistei DO(a)R DE ROMÂNIA

Cu voi 

Bacovia

Mai bine singuratic si uitat,
Pierdut sa te retragi nepasator,
În tara asta plina de humor,
Mai bine singuratic si uitat.

– O, genii întristate care mor
În cerc barbar si fara sentiment, –
Prin asta esti celebra-n Orient,
O, tara trista, plina de humor...

Trebuiau sa poarte un nume 

Sorescu

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrân, Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea sa spuna
Seara în jurul focului poezii –
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".

Dar fiindca auzeau mereu
Latrând la stâna lor câinii,
Plecau sa se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramânea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bârsei si ai Tarii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adânci
Si un tânar care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagana fara vânt ?

Acest tânar cu ochi mari,
Cât istoria noastra,
Trecea batut de gânduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarând plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fara sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau sa le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau sa poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

sus

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

Anul I, Nr. 3
3 mai 1999

Gazduire Web - Hosting