|
|
|
Anul I, Nr. 3
|
Matematica mortii Mark Twain spunea ca numai doua lucruri sunt inevitabile īn viata: moartea si impozitele. Pe plaiul mioritic, cele doua nenorociri s-au īngemanat. Esti romānul mediu, carnea statisticilor. Muncesti o viata, te lupti cu ziua de māine, īti platesti darile si visezi la pensie. Poate atunci sa mai apuci sa traiesti putin. Timp de 45 de ani, platesti lunar 23% din salariul (mediu statistic) de 100 de dolari. Ai ajuns la pensie (daca esti norocos si nu te-ai stins pe drum, de boli, de frig, de foame, de cutitul tiganului ori al vreunui macelar de-si spune doctor, sau de cutremur ori calcat de o masina cu girofar). Mai ai de trait – cāt? Un an si doua luni. Da! Speranta de viata a barbatului romān este de 66,2 ani si tocmai s-a votat cresterea vārstei de pensionare la 65 de ani. Te resemnezi, ca "bietul om sub vremuri". Te-asteapta o pensie de 36% din salariul mediu. Faci un calcul si te-apuca ametelile: din munculita ta, statul a strāns (si a si risipit) averi. Fara a pune la socoteala dobānzile (acumulate), ai cotizat 12.420 de dolari. Iar cu dobānda, impozitul platit īn primul an (acum 45 de ani, īti mai amintesti?) a crescut de la 276 la 3.800 de dolari (puteti verifica, pentru o dobānda acumulata de 6% pe an). Ti se face rau. Din cauza cifrelor incomensurabile sau, poate, de foame. Si nu īti ajung banii de medicamente. Īn tot acest timp, mamutii industriali ai epocii de aur datoreaza statului 8.000 de miliarde de lei (adica 535.000.000 de dolari). Si-atunci stai si te īntrebi: la ce bun? Val Dragu / Elite.ro 
|
|
Anul I, Nr. 3 |
