Do(a)r de Romania Ars longa, vita brevis - Incursiuni in cultura romaneasca

Anul I, Nr. 3
3 mai 1999

      Dor de Romania - numarul urmator

ARS LONGA, VITA BREVIS - Incursiuni īn cultura romāneasca



APROPO - La ordinea zilei īn Romania
POSTALIONUL CU NOUTATI - Ce e nou pe situl nostru
MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete
ARS LONGA, VITA BREVIS - Incursiuni īn cultura romāneasca
COCLAURI - Albumul cu peisaje
POEZIA SALVEAZA ROMĀNIA - O antologie sui-generis de poezie romāneasca
STELE VERZI - Eclipsa 99 si alte chestiuni celeste
SENIORII IMAGINATIEI - SF & F romānesc
CA LA MAMA ACASA - Gastronomie romāneasca
BUN ĪI VINUL GHIURGHIULIU - Cāntece romānesti de petrecere si de inima albastra
Cititi CARTEA DE OASPETI
PAGINA VOASTRA - Publicati īn DO(a)R DE ROMĀNIA
COLECTIA revistei DO(a)R DE ROMĀNIA

Acasa la George Enescu 

Ploaia īncapatīnata ce a macinat Valea Prahovei īn ultimele zile a īncetat pentru scurt timp si un soare surmenat a īnceput sa se arate de dupa nori. Asfaltul chinuit al drumului care serpuieste la deal printre casele si vilele cartierului Cumpatu din Sinaia se usuca īncet.

Ne asezam la o masa, pe terasa unui restaurant. Vrem sa bem un suc, dar chelnerita, la care ajungem dupa un sfert de ora de asteptat īn zadar, ne refuza. Un grup masiv de turisti īnfometati e asteptat dintr-o clipa īn alta, asa ca cei sapte chelneri se pregatesc fizic si psihic si nu onoreaza nici o comanda. Asta e. Daca nu vor sa ne ia banii?...

Tot raul spre bine. Hotarīm sa facem o plimbarica. Ceva mai īncolo, un gard īngrijit, dublat de un rīnd de brazi īnalti. Dincolo de gard, o casuta modesta, proaspat varuita. Dincolo de casuta, un conac construit īn stil romānesc, cu un contrafort maiestuos. Iar līnga gard, o placuta ruginita, pe care scrie: "Casa memoriala George Enescu".

Intram pe poarta masiva, din fier vorjat. Aleea de pietris alb ce īnconjoara casa boiereasca e marginita de bancute proaspat vopsite. Totul, inclusiv iarba, pare īngrijit cu atentie.

Un tur al casei, īnsotiti de o doamna slabuta si discreta, care vorbeste, īnsa, cu pasiune despre "maestrul" Enescu, face cinci mii de lei. Studentii platesc doar doua mii. Vizitatorii primesc la intrare niste papuci care se fixeaza cu un elastic peste īncaltari. Muzica lui Enescu se aude continuu, rasunānd discret din difuzoare bine ascunse.

Compozitorul a construit casa pe la īnceputul secolului, din banii cīstigati prin "activitatea concertistica", dupa cum ne spune ghidul. Cīnd a plecat din tara, a donat-o statului, spre a servi drept casa de odihna si de creatie pentru mari artisti. "Ei, n-au stat aici numai mari artisti", spune doamna slabuta, facīnd aluzie la cīntaretii de duzina ai regimului comunist care au dormit īn patul marelui compozitor si al sotiei sale, printesa Cantacuzino, īntre 1950 si 1989. Dupa schimbarea din 1989, casa a fost restaurata, iar din 1995 este deschisa publicului. Este, acum, atīt casa memoriala, cīt si atelier de creatie si chiar loc de concerte. Garajul a fost mobilat cu vreo patruzeci de scaune moderne, negre, si gazduieste diferite concerte, seminare si conferinte.

Camerele respira bun gust si acea armonie ampla specifica muzicii lui Enescu. Mobilier Biedermeier, tapiterii orientale, vaze valoroase, cīteva jilturi acoperite de piele de Cordoba, o vatra romāneasca, ce īi amintea maestrului de casa parinteasca din Moldova si un semineu copiat, la sugestia reginei, dupa cel de la Peles te īntīmpina īn cele doua camere mari de la etaj. Alaturi de acestea, bineīnteles, pianul lui Enescu, pe care personalul casei memoriale are grija sa-l acordeze periodic. Īn schimb, pianina de la mansarda, din camera de lucru a compozitorului, suna patetic. Banii sīnt putini si nu ajung si pentru acordarea acesteia.

Din camera pianului se ajunge īn dormitorul printesei Cantacuzino, cu draperii brodate cu fir de aur si argint, vaze de mare valoare si fotografii īnramate ale sotului ei. Dar cel mai mult impresioneaza dormitorul lui Enescu. O camaruta de o austeritate socanta, care nu are mai mult de un metru si jumatate īn latime si patru īn lungime, īmpodobita cu scoarte romānesti. Era locul de odihna, reculegere si meditatie al maestrului.

La etaj, cīteva mici camere de odihna, īn care a zabovit si lordul Menuhin, si cele doua camere de lucru, ce gazduiau acum o expozitie cu fotografii si documente, marturii despre viata lui Enescu. Ferestrele acestor camere dau spre linia ferata. Zgomotul garniturilor feroviare nu-l deranja pe maestru, care a marturisit chiar ca vuietul trenului se regaseste īn unele pasaje compuse īn casa de la Cumpatu.

Am parasit casa īmbogatiti, atinsi de spiritul lui Enescu. Este minunat, gīndeam, ca aceasta casa exista, ca o mīna de oameni se īngrijeste ca totul sa fie bine conservat si prezentat cu profesionalism. O particica din Enescu traieste īn aceasta casa. Si totusi, nu ne-am putut stapīni un gust usor amarui, gīndindu-ne ca s-ar putea face mult mai mult. Altii exploateaza la maximum imaginea oamenilor celebri pe care i-au dat lumii. La noi, nu exista destui bani pentru acordarea pianinei la care compunea Enescu, daramite pentru o popularizare pe masura a acestei case. "Aveti multi vizitatori?", am īntrebat noi. "Mai mult īn sezon", ni s-a raspuns. Īn orice caz, nu mai multi de cīteva zeci pe saptamīna. E prea putin pentru Enescu, omul care si-a confectionat prima vioara la trei ani, maestrul ce i-a instruit pe Lipatti, Menuhin sau Haendel, compozitorul care a dat lumii "Poema romāna", "Rapsodiile romāne" si "Oedip". Avem, noi romānii, atīt de putine personalitati recunoscute īn īntreaga lume, asa cum este Enescu. De ce sa nu facem mai mult pentru ca lumea sa asocieze Romania de faima lui si a altora ca el, si nu de cea a minerilor din Valea Jiului?

Oare cīti stiu ca la Cumpatu exista aceasta casa? Daca n-am fi vazut placuta ruginita cu numele compozitorului, am fi trecut pe līnga ea fara sa stim ce reprezinta: o particica din spiritul lui Enescu.

George Enescu (1881-1955), compozitor, violonist, pianist, dirijor si pedagog. Nascut la Liveni, līnga Dorohoi. Parintii sai au avut mai multi copii, dar Enescu a fost singurul care a trait (ceilalti fie s-au nascut morti, fie au fost rapusi de o epidemie la o vīrsta frageda). A īnvatat sa cīnte dupa ureche, de la vestitul lautar Niculae Chioru. Īn 1888, la noua ani, era student la Conservatorul din Viena, pe care l-a absolvit īn 1893. Īsi desavīrseste educatia muzicala la Paris, īntre 1893 si 1899. Printre creatiile sale se numara "Poema romāna" (scrisa la doar 16 ani si primita cu ovatii la Opera din Paris), doua "Rapsodii romāne" si opera "Oedip", pe care īnsusi Enescu o considera cea mai mare lucrare a sa.

© 1999 Alexandru-Bradut Ulmanu

sus

      Dor de Romania - numarul urmator

Anul I, Nr. 3
3 mai 1999

Gazduire Web - Hosting