Do(a)r de Romania Meandrele concretului - Reportaje din Romania

Anul I, Nr. 2
26 aprilie 1999

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete



APROPO - La ordinea zilei în Romania
POSTALIONUL CU NOUTATI - Ce e nou pe situl nostru
MEANDRELE CONCRETULUI - Reportaje, anchete
COCLAURI - Albumul cu peisaje
POEZIA SALVEAZA ROMÂNIA - O antologie sui-generis de poezie româneasca
STELE VERZI - Eclipsa 99 si alte chestiuni celeste
SENIORII IMAGINATIEI - SF & F românesc
PREA MARI PENTRU O TARA ATÂT DE MICA - Sportivii români, ambasadori fara portofoliu
CA LA MAMA ACASA - Gastronomie româneasca
BUN ÎI VINUL GHIURGHIULIU - Cântece românesti de petrecere si de inima albastra
Cititi CARTEA DE OASPETI
COLECTIA revistei DO(a)R DE ROMÂNIA

Vânatorii de cadavre 

"Vand cranii. Pret exceptional. Camin U5, camera 410." In caminele de medicinisti, frecventa unor astfel de anunturi este uluitoare pentru un om normal. Primul gest e reflex: iti duci mana la cap pentru a te apara de eventuala ghilotina.

Misterul se lasa usor devoalat. Studentii sunt intr-o continua cautare de material didactic, caci atlasele nu sunt suficient de elocvente. Studiul sistemului osos este dificil si presupune o investigatie minutioasa. Dar facultatea nu le poate oferi studentilor suficiente schelete sau cadavre. Atunci, fortati de pasiunea pentru cariera, ei se transforma in "cautatori de potcoave de cai morti". Apeleaza la tot soiul de mijloace pentru a-si procura cele trebuincioase studiului, ajungand sa dea bani grei (cam $100 pe craniu).

"MI-AM LUAT OASELE DE LA MANASTIREA CIOLANU"

Un scurt expozeu al acestor mijloace ni-l face Dana Ciuc, studenta in anul IV.

— Cum ti-ai procurat primul craniu, Dana?

— Am mostenit unul de la sora mea mai mare care a terminat Medicina acum patru ani. Dar era cam deteriorat si nu m-a ajutat prea mult.

— Si ce-ai facut atunci?

— M-am interesat pe la rude si am prins o pista. Fiind din Buzau, am cunostinte pe la o manastire care se numeste Ciolanu. M-am dus acolo si am reusit sa le induplec pe maicute sa-mi dea cateva oase. Am incropit din ele un schelet aproape complet. Am platit, pentru oasele care apartinusera unor maicute moarte de mult, vreo doi saci de malai.

— Si nu ti-a fost scarba de oase?

— Nu. Le-am spalat cu peria de sarma si apoi le-am fiert, sa se desprinda toate resturile de pe ele. Acum am un schelet foarte frumos. Il tin sub pat tot timpul.

— Si ce vei face cu el dupa terminarea facultatii?

— Poate il vand, ca sunt destul de scumpe oasele in ziua de azi. Sau poate imi fac o ciorba de potroace. Nu, pe bune, cred ca o sa-l dau unuia care are nevoie de el, sa nu se duca sa dezgroape mortii din cimitir.

O ORA IN SALA DE DISECTIE

Duhoarea grea si intepatoare de formol ii cuprinde pe studentii harnicuti, adunati in jurul unui cadavru hacuit. Sala de disectie a Facultatii de Medicina s-a animat; 20 de studenti din anul II se inghesuie in asistentul care umbla grijuliu cu bisturiul prin maruntaiele corpului. E (sau, mai bine spus, a fost) o femeie de vreo 50 de ani, care abia a sosit de la morga. "Prospatura", isi soptesc, bucurosi, medicinistii.

Isi incep incursiunea printre artere, nervi, epitelii si oase. Cauta sa sutureze cat mai corect o vena, sa detecteze urmele unei foste vigori intre muschii contractati de rigor mortis. Sunt bucurosi ca acest cadavru "frumos" promite o ora interesanta si instructiva. Pe cealalta masa zace un alt cadavru, desfigurat de bisturiele altor studenti. Ii lipsesc trei degete de la maini si o ureche. Nu mai este interesant, si-a pierdut utilitatea ca material didactic. Acum, cu manecile suflecate, studentii cotrobaie in carnea proaspata a femeii pe care o boala oarecare a doborat-o. Par niste macelari nemilosi; de fapt, vor sa invete subtilitatile corpului uman, asa cum o facea Michelangelo altadata.

Sfarsitul orei ii prinde in plin efort. Taie, despica, cu fruntea acoperita de sudoare. Nu se stie cand vor mai avea ocazia sa gaseasca un astfel de cadavru promitator. Au profitat de clipa pentru a se deda, cu o frenezie salbatica, stiintei.

In urma lor a ramas o sala pustie. Cearsafurile ce ar trebui sa acopere goliciunea lesurilor sunt fluturate de un ventilator, de altfel inutil. Cadavrele si-au facut datoria.

OASE PE TUICA

Ilie Crivat este gropar la cimitirul din Balotesti. A facut fericiti cativa studenti medicinisti, dandu-le cranii sau oase dezgropate.

— Cum au ajuns studentii sa va ceara oase?

— Am un student care avea nevoie de oase, si de unde sa le ia, daca nu de la mine?! Dupa aia a mai venit cu alti colegi de-ai lui, sa le dau si lor oase.

— Si nu va e frica de Dumnezeu sa dezgropati mortii?

— Pai is oase vechi, de la morti pe care i-am dezgropat ca sa fac loc altora. E plin cimitirul de oase.

— Va dau studentii ceva in schimb?

— Ma mai cinsteste cate unul cu cate o tuica, dar eu nu le iau bani, ca sunt saraci si n-au de unde sa-mi dea. Da' stiu ca altii, gropari ca si mine, au preturi ridicate si daca nu scot studentii banu' nici nu se uita la ei.

— Pe vremea lui Ceausescu le dadeati oase?

— Mi-era frica atunci, ca nu aveam voie. Dar le mai dadeam din cand in cand.

— Satenii ce zic despre dumneavoastra?

— S-au obisnuit. Mai imi zice cate unul ca, dupa ce mor, in loc sa-mi odihnesc oasele astea muncite, are sa ma toace vreun student de-asta la el la facultate. Ce-o fi, o fi!

DA-MI CADAVRUL! NU TI-L DAU!

Cele opt serii de studenti ai Facultatii de Medicina din Bucuresti au nevoie pentru laboratoarele de anatomie de trei, patru cadavre pe an. Considerate material didactic, acestea le erau asigurate, pana acum doi ani, de Ministerul Educatiei Nationale, pe atunci al Invatamantului. Facultatea a ramas sa se descurce pe cont propriu dupa ce Ministerul a intrat in conflict cu membrii unor secte religioase, dupa cum spune seful Catedrei de anatomie, prof. dr. Cezar Niculescu. Cadavrele neidentificate si cele nerevendicate de familie erau, de regula, repartizate, printr-un ordin ministerial, facultatii. Pana au aparut sectantii. Acestia aduna "cadavrele nimanui", le spala, le imbraca si le ingroapa. Ministerul a incercat sa intervina, dar "facatorii de bine" s-au opus. Ca sa se linisteasca apele, a ramas sa se descurce fiecare pe cont propriu.

"Facultatea a primit, ca premiu de consolare si imbarbatare, o dubita nedotata cu nici cea mai elementara facilitate necesara transportului unui cadavru", se plange prof. Niculescu. Preparatorii sunt cei care incearca sa faca rost de cadavre de la sectiile de morga ale spitalelor din imprejurimi. Zona cu care facultatea colabora din plin era Brasovul. Problema era ca, din momentul in care era anuntata facultatea si pana ajungea cadavrul pe masa de disectie, treceau doua, uneori trei zile. Cadavrele, nu intotdeauna tinute in conditii optime de formolizare, ajungeau intr-o stare avansata de putrefactie, in care nu mai puteau fi folosite satisfacator. "Acum, nici macar atata nu mai avem", adauga seful Catedrei de anatomie. Ministerul a aprobat infiintarea a patru facultati de medicina – Constanta, Sibiu, Oradea, Brasov – si "oferta" s-a indreptat catre "cererea" locala.

In aceste conditii, este firesc ca studentii sa-si faca rost singuri de cele necesare. Profesorii stiu de "afacerile cu oase" si isi sfatuiesc studentii sa nu recurga la acestea, pe cat posibil. Oasele care nu sunt bine dezinfectate, curatate si formolizate pot fi adevarate focare de infectie. Dar, la urma urmei, la Facultatea de Medicina, riscul infectiilor este "preferabil" riscului de a ramane fara "obiectul studiului".

Oricum am suci-o si am invarti-o, comertul cu oase tot profanare se cheama. Biserica dezaproba vehement acest aspect al invatamantului. Desi nu studentii insisi sunt cei care, de obicei, dezgroapa ramasitele pamantesti, ei se fac vinovati de tulburarea odihnei vesnice.

Politia este mai ingaduitoare. De "circuitul oaselor in natura" se stie de pe vremea lui Ceausescu, dar nici atunci, ca si acum, nu erau destui oameni care sa asigure paza mormintelor. Dar – dupa cum spunea, oftand, un politist – "dintre toate profanarile care se fac, dezgroparea si vinderea oaselor la studenti este cea mai nobila".

© 1999 Minola Jac
Coordonator: Alexandru-Bradut Ulmanu

sus

Dor de Romania - numarul anterior      Dor de Romania - numarul urmator

Anul I, Nr. 2
26 aprilie 1999

Gazduire Web - Hosting