Boala
Sorescu
Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea fiintei mele.
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care pâna atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc în fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât si am iubit, am învatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gândit,
Am fost bun si-am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am îmbolnavit de moarte
Într-o zi
Când m-am nascut.
Atât de frageda
Eminescu
Atât de frageda, te-asameni
Cu floarea alba de cireș,
Și ca un înger printre oameni
În calea vieții mele ieși.
Abia atingi covorul moale,
Matasa suna sub picior,
Și dela creștet pân' în poale
Plutești ca visul de ușor.
Din încrețirea lungii rochii
Rasai ca marmura în loc –
S'atârna sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.
O vis ferice de iubire,
Mireasa blânda din povești,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arata cât de dulce esti,
Cât poți cu-a farmecului noapte
Sa 'ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu 'mbrațișari de brațe reci.
De-odata trece-o cugetare,
Un val pe ochii tai fierbinți:
E 'ntunecoasa renunțare,
E umbra dulcilor dorinți.
Te duci, ș'am înțeles prea bine
Sa nu ma țin de pasul tau,
Pierduta vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Ca te-am zarit e a mea vina
Și vecinic n'o sa mi-o mai iert,
Spași-voi visul de lumina
Tinzându-mi dreapta în deșert.
Ș'o sa-mi rasai ca o icoana
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroana –
Unde te duci? Când o sa vii?
|
