|
|
|
Anul I, Nr. 1
|
Dor si iar dor... Peste 10 milioane de români traiesc în strainatate. Ei sunt cetateni ai lumii – dar vor ramâne mereu români. Pentru unii, Romania este tarâmul fermecat al copilariei, pentru altii este iadul din care au evadat riscându-si viata. Dar, daca îi întrebi, si unii si ceilalti îti vor spune ca le este dor de tara. Si mie mi-e dor de Romania. Locuiesc aici de când ma stiu si mi-e dor de Romania. Paradoxal? Doar aparent... Strabunicii mei s-au stabilit aici în perioada interbelica, venind din Grecia si Italia. Aici era mai bine, aveau un viitor. Pe atunci, Romania însemna ceva în Europa. Acum ma uit în jur si ma întreb: "Asta sa fie Romania? Asta au vazut stramosii mei??". Retorica de doi bani, pentru ca raspunsul îl stim cu totii. Dupa 50 de ani de inginerie sociala, "omul nou" a fost avortat în ultima clipa. Asa am ajuns sa avem "omul entropic" si folclor mutant de genul "Fie pâinea buna-rea, asta nu e tara mea!". În noul Absurdistan, non-valoarea e tot mai agresiva si sufoca tot ce a fost si mai este bun. Exodul de azi este un exil auto-impus, o miscare de Rezistenta într-un razboi româno-român. Cei care am mai ramas, suntem prizonierii semenilor nostri si traim într-un lagar al memoriei idealizante, la un pas de autism. Haideti sa redescoperim Romania. Sa ne bucuram sufletul cu frumusetile ei si sa îi privim cu luciditate ranile. Cunoasterea este o forma de libertate. Poate ca asa ne vom re-destepta. Val Dragu / Elite.ro 
|
|
Anul I, Nr. 1 |
